09.09.2010

Ninge şi plouă...pe dosarele fostului PCR Suceava

Arhiva PCR depozitată īn condiţii improprii īntr-o clădire de la Aeroportul Suceava, se deteriorează pe zi ce trece, transmite corespondentul AMOS News.

Semnalul de alarmă a fost tras de preşedintele Consiliului Judeţean, Gavril Mīrza, īn baza informaţiilor primite de la comandantul Aeroportului, Dan Asmarandei. Preşedintele Mīrza a spus că īn funcţie de anotimp, īn spaţiul īn care este depozitată arhiva PCR, plouă sau ninge.

El a mai spus că situaţia este cu atīt mai gravă, cu cīt īn momentul īn care se va proceda la desecretizarea arhivei PCR, s-ar putea ca din majoritatea dosarelor aflate īn clădirea de la Aeroport să nu se mai īnţeleagă nimic. Pe de altă parte, prefectul Orest Onofrei, a declarat că īn viitorul apropiat, Direcţia Judeţeană Arhivele Naţionale, va dispune de un alt sediu, īn care va fi depozitată şi Arhiva PCR.

El a declarat că se bazează pe asigurările date īn acest sens de reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Reformei Administrative, instituţie care are īn subordine arhivele naţionale. Prefectul Onofrei a declarat că primii paşi s-au făcut prin elaborarea documentaţiei pentru noul imobil.
Preluat : Amos News
Data:06.02.2008

Ultimele firme adaugate

BELDER COM SRL.

SUPERMARKET DISTRIBUTIE PRODUSE ALIMENTARE SI NEALIMENTARE RESTAURANT-PIZZERIE RESTAURANT AUTOSERVIRE MOTEL SPATII DEPOZITARE SALA DE CONFERINTE CURSURI DE CALIFICARE SI RECALIFICARE

Membru: (free) activ din 14-03-2007
Denumire: BELDER COM SRL.
Domeniu activitate: Comert
Anunturi publicate: 0
Profil vizualizat de : 913 ori

Info financiar

EUR - RON

USD - RON

XAU - RON

Dobanda - %

Preluat BNR din data 09-septembrie-2010

Newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter-ul finsol.ro si esti la curent cu noutatile de pe site.

*Adresa nu va fi folosita in alte scopuri decat cele precizate.

Statistici

Firme - 793

Membri - 1140

Produse - 973

Anunturi - 387

Copyright 2007 Leader Financial Solutions Srl. Toate drepturile rezervate.  Director Web Romania - LinkWeb.ro - Adauga si site-ul tau